Calificare ratată!

Viitorul Proviţa de Sus - C.S. Şotrile 2-2; d. prel.: 3-3; pen. 7-4



Una dintre revelațiile sezonului trecut din Superliga B1 Prahova a debutat cu stângul pe gazonul echipei din Proviţa de Sus. A fost un joc în care elevii antrenorului Alin Dinu l-au avut în mână la un moment dat dar pe fondul unei sincope în finalul reprizelor de prelungire s-au văzut egalați. Firesc a urmat loteria penaltiurilor în care Zeița Fortuna a surâs gazdelor. În linii mari cam așa s-a scris istoria acestui meci în care oaspeții au acuzat de multe ori și maniera de arbitraj. Golurile vizitatorilor au fost semnate de Lupu (foto), Ungureanu și Drăgan iar la loviturile de departajare, pe lista marcatorilor și-au trecut numele Tănăsoiu și din nou, Drăgan.


Primul “11“ folosit de către oaspeți a avut următoarea componenţă: Mănescu – Corneanu, Ungureanu, Cobeanu, Badea, Lupu (cpt), Baciu, Drăgan, Marin, C. Rada, Tănase. Au mai jucat: Năstase, Tănăsoiu. Cum până la startul campionatului au mai rămas două săptămâni, trupa prezidată de Ionuț Mănescu își va continua programul de antrenamente și va încerca antamarea unui amical în weekend-ul viitor. Va fi ultimul test de verificare înaintea primei etape din retur atunci când fotbaliștii din Şotrile vor întâlni în deplasare formația Viitorul Predeşti.

Postări populare de pe acest blog

Remiză echitabilă

La orizont încă trei puncte pentru echipa lui Toni Ioniță?

O deplasare la Cornu