Final incandescent!

Petrolul `95 - A.F.C. Bănești 2-2 (1-1)


După semi-eșecul suferit pe teren propriu în etapa trecută, elevii antrenorilor Ciprian Copilu și Octavian Gânju au poposit pe stadionul unei echipe care în precedentul joc a dovedit un puternic apetit de ofensiv, câștigând cu scorul de 9-0 împotriva celor de la A.S. Strejnic. Practic s-au aflat față în față două grupări în care liniile de atac s-au dovedit a fi printre cele mai productive din serie. Sub aceste auspicii, după un joc în care oaspeții s-au jucat cu ocaziile, Nae și Puchea ratând din poziții clare de gol, finalul a fost unul incandescent. În minutele de prelungire, gazdele au reușit egalarea pentru ca la ultima fază de joc Nae să rateze singur cu portarul. Pentru băneșteni, au punctat Bridinel și Nae.

”Acesta este fotbalul. Se joacă pe goluri. Noi am avut multe șanse de a marca. Totuși este un punct prețios pe terenul unei formații foarte ambițioase. Acum mă gândesc la următorul joc în care trebuie să obținem toate cele trei puncte a ținut să precizeze Ciprian Copilu (foto), principalul A.F.C. - ului.  

Distribuţia echipei din Băneşti a fost: Negreanu - Nichifor, Banu, Merluță (cpt), Albină, Copilu, Ilioiu, Socet, Puchea, Nae, Bridinel. Pe parcurs au mai fost introduși: Chirilă, Dumitrache, Mârzea, Bălan, Rareș. În următoarea etapă, fotbaliștii din Bănești vor întâlni în propriul fief echipa Unirea Urlați.

Postări populare de pe acest blog

Remiză echitabilă

La orizont încă trei puncte pentru echipa lui Toni Ioniță?

O deplasare la Cornu