Mai clar decât arată scorul!

Petrolistul Boldești - A.F.C. Bănești 0-1 (0-0) 


Sorții au făcut că debutul în actuala stagiune a elevilor lui Ciprian Copilu și Octavian Gânju să se producă la Boldești, în fața unei formații de tradiție în fotbalul prahovean.



O victorie meritată în ciuda terenului foarte greu, aproape impracticabil. Băieții și-au făcut pe deplin datoria și au respectat sarcinile de joc pe care le-au primit. Deci pot spune că sunt bucuros pentru cele trei puncte pe care ni le-am trecut în cont și privim cu încredere următoarele partide”, a ținut să precizeze Ciprian Copilu (foto)principalul A.F.C. - ului. La capătul unui joc în care zăpada a influențat starea gazonului, jucătorii băneşteni s-au impus mai clar decât arată scorul, ținând cont de multele ocazii ratate la poarta gazdelor. Golul victoriei a fost adus de George Bridinel în urma unui contraatac petrecut în minutul 87. Distribuţia echipei din Băneşti a fost: Negreanu - Nichifor, Merluță (cpt), Banu, Albină, Socet, Puchea, Ilioiu, Vasile, Bridinel, Nae. Pe parcurs au mai fost introduși: Chirilă, Copilu, Burlacu, Mârzea. În următoarea etapă, pe stadionul din Bănești se va consuma un derbi zonal, plin de ambiții și orgolii, în care gazdele vor primi vizita grupării A.F.C. Brebu.

Postări populare de pe acest blog

Una caldã, una rece. Douã formaţii cu evoluţii alternative

Se anticipează o victorie la scor!

Remiză echitabilă