”Lanterna” a făcut o plimbare la Bănești!

A.F.C. Bănești - Tinerețea Izvoarele 4-0 (meci întrerupt în minutul 13)


După eșecul sever suferit în deplasarea de la Breaza, elevii antrenorilor Ciprian Copilu și Octavian Gânju au avut o misiune facilă în fața deținătoarei lanternei roșii. La aceasta a contribuit și formația oaspete care s-a prezentat la startul partidei cu doar 7 jucători. Evident, în aceste condiții vizitatorii au rezistat până în minutul 13, timp în care gazdele își trecuseră în cont 4 goluri. A fost momentul când centralul, obligat de regulament, a fluierat finalul deoarece deja unul dintre jucătorii oaspeți a renunțat la luptă. Marcatorii acestui joc de tristă amintire au fost Bridinel (2), Nae și Socet. Din păcate, nu este pentru prima oară când respectul pentru public, pentru adversari, este călcat în picioare de către niște conducători care păcălesc în continuare fotbalul. Trist, dar adevărat.      



Ce ar mai fi de spus? Pentru noi au fost importante cele trei puncte puse în joc. În continuare avem un program care ne avantajează și sper să ne mărim zestrea de puncte pentru a ne îndeplini obiectivul propus” a ținut să precizeze Ciprian Copilu (foto), principalul A.F.C. - ului.  

Distribuţia echipei din Băneşti a fost: Negreanu - Nichifor, Banu, Gânju (cpt), Albină, Dumitrache, Vasile, Chirilă, Socet, Bridinel, Nae. În următoarea etapă, fotbaliștii din Bănești vor întâlni în deplasare echipa C.S.O. Băicoi.

Postări populare de pe acest blog

Remiză echitabilă

La orizont încă trei puncte pentru echipa lui Toni Ioniță?

O deplasare la Cornu