Succes categoric!

C.S.O. Băicoi - Atletic United Ploiești 0-5 (0-3)


Favoriți conform calculelor hârtiei, jucătorii ploieșteni au tratat acest joc cu maximă seriozitate și la final au obținut o victorie logică. Practic, pentru elevii antrenorilor Cristi Burlacu și Mihai Negreanu a fost un antrenament util cu public, diferența de valoare materializându-se și pe tabela de marcaj. Acest succes facil a fost conturat prin golurile înscrise de Tânțaru, Radu, Ad. Ilie (2) și Stoica.

La finalul partidei, secundul Mihai Negreanu (foto) a spus: ”La un asemenea scor comentariile sunt cam de prisos. Băieții nu au lăsat nici un moment garda jos în perspectiva obiectivului pe care și l-au propus. Mă bucură acest lucru ca de altfel și atmosfera existentă în cadrul lotului. Nu avem probleme de lot și privim cu încredere următoarele jocuri din campionat”.

În acest joc, distribuția ploieștenilor a fost următoarea: Marinică - Burlacu, Nițu (cpt), Anghel, O. Stancu, Jitaru, C. Stancu, Radu, Vintilă, Tânțaru, Ad. Ilie. Au mai fost folosiți: Stoica, Nicolae, Bencea, Mihăilă, Oprea și Dima. După acest succes anticipat, fotbaliștii ploieșteni vor îndeplini rolul de gazde, pe stadionul din Băicoi urmând să poposească echipa Voință Vărbilău.

Postări populare de pe acest blog

Mihai Preda, după CS Valea Călugărească - CSL Vărbilău, scor 4-1

Un joc cu două reprize diametral opuse

Un joc de totul sau nimic! CSL Vãrbilãu - CS Bucov