Debut pe stadionul din Brebu!

C.S. Şotrile - A.S. Gorgota

Sorții au făcut ca în prima rundă pupilii lui Ionuț Mănescu să întâlnească pe teren propriu pe A.S. Gorgota. Cu o nouă conducere tehnică, cu mai mulți jucători noi, gruparea din Şotrile va încerca să pornească cu dreptul acest sezon care se anunță unul destul de dificil. Ultimele întâlniri directe a celor două competitoare s-au soldat cu patru puncte în contul jucătorilor din Şotrile. În turul campionatului trecut, aceștia s-au impus în deplasare, scor 2-1, iar în retur, pe teren propriu, au terminat la egalitate, scor 1-1.

Despre acest joc, Vasile Manta (foto), noul ”principal” al formației gazdă a declarat: ”Suntem în fața primei confruntări din noua stagiune fotbalistică a Superligii B1. Avem un lot cu mulți jucători noi și pornim la drum cu multe speranțe. Aștept de la elevii mei determinare și o atitudine pozitivă în timpul jocurilor. Fiind primul joc, evident ne dorim să pornim cu dreptul pe stadionul din Brebu unde de asemenea îmi doresc ca publicul să fie alături de noi”.

Tot pe marginea acestei partide, Dragoș Marin (foto) a spus: “Un meci în care ne dorim să debutăm cu dreptul. La această oră echipa noastră a suferit unele modificări, practic se află într-o fază de reconstrucție. Aștept cu nerăbdare să luăm startul în această nouă stagiune și sper că stadionul din Brebu va fi o casă bună pentru noi. Îi așteptăm pe toți iubitorii de fotbal din zonă să fie alături de noi și împreună să reușim cât mai multe spectacole fotbalistice de calitate”.

Așadar, această confruntare poate devenii una interesantă și fanii formației C.S. Şotrile au posibilitatea să-și vadă la lucru idolii, duminică dimineața, începând cu ora 11,00. Partida se va disputa pe stadionul din Brebu și va fi arbitrată la centru de Alexandru Cârstea, ajutat la cele două linii de Emilian Chimon și Denis Funieru. În calitate de observator va oficia, din partea A.J.F. Prahova, Laurențiu Berciu.

Tot în această etapă se vor mai disputa următoarele meciuri:

► C.S. Brazi Popeşți - Spicul Poienarii Rali

 C.S. Ariceşți Rahtivani - Gloria Vâlcăneşti

 Flacăra Filipeșți de Târg - A.S. Târgşorul Stănceşti

 Arizona Zalhanaua - Prahova Tinosu

 Viitorul Poienarii Burchii - C.S. Şirna Varnița

 Avântul Măgureni - Viitorul Predeşti

 Prahova Nedelea - Viitorul Cosminele

Postări populare de pe acest blog

Remiză echitabilă

La orizont încă trei puncte pentru echipa lui Toni Ioniță?

O deplasare la Cornu