C.S. Şotrile - Arizona Zalhanaua 2-3 (1-2)

Intrată într-un con de umbră, echipa C.S. Şotrile nu a reușit nici de
această dată să culeagă puncte în condițiile în care a evoluat pe teren
propriu. Chiar dacă pe parcursul meciului și-a creat câteva situații de gol,
gazdele au fost nevoite, (oare pentru a câta oară?), să apeleze la unele
improvizații care nu au avut efectele scontate. Jucători ca: Savu, Cobeanu, M.
Manea, Tocitu au fost trecuți la capitolul absenţe, lista fiind întregită de
Marin și Olteanu, ambii accidentați. Evident, cu așa de mulți absenți, situație care în
ultima perioadă de timp a devenit o regulă, potențialul echipei are mult de
suferit. A fost un joc în care de fiecare dată tabela i-a avut pe oaspeți în
avantaj și în care “centralul“ a acordat două eliminări jucătorilor gazdă,
Badea și Lupu fiind trimiși la cabine. Per ansamblu acesta a indicat și patru
lovituri de la punctul cu var, dintre care trei vizitatorilor. Cele două goluri
ale şotrenilor au fost marcate de Tănăsoiu și Stancu.

Pe marginea acestui meci, antrenorul Gabi Lupu (foto), a
spus: ”Nu pot spune că băieții nu și-au dorit mai mult dar absențele
și-au pus amprenta asupra jocului nostru. Nu pot să înțeleg aceste absențe care
le înregistrăm meci de meci. Mai sunt două etape în care vom încerca să ne
reabilităm cât de cât după care va urma o vacanță în care vor fi multe
schimbări”.
Distribuția gazdelor a avut următoarea componență: Mănescu - Olaru,
Ungureanu, I. Manea, Badea (cpt), Lupu, Petrescu, C. Rada, Tănăsoiu, Corbu,
Tănase. Au mai jucat: Stancu și Broşteanu. Următorul episod se va consuma la finele
săptămânii viitoare, atunci când pupilii președintelui Ionuț Mănescu se vor
deplasa pe terenul din Filipești de Târg unde vor întâlni echipa locală Flacăra.