CSL Vãrbilãu își așteaptă suporterii!

Veniți pe stadion! Nu ratați un program de colecție

Ca de fiecare dată, CSL Vărbilău se înscrie pe niște coordonate în care grija față de publicul spectator figurează primordial pe agenda de lucru a conducătorilor. Așa cum se obișnuiește într-un fotbal civilizat, în continuare se fac eforturi deosebite pentru oferirea unor condiții decente iubitorilor de fotbal care sunt așteptati în număr cât mai mare să revină pe arena din Vărbilău. Punând mult suflet și pasiune, organizatorii au pregătit un frumos și atractiv program de meci (foto) care poate fi lecturat de către cei care vor fi prezenți la partida de duminică, în confruntarea cu fotbaliștii de la CS Câmpina. Este un gest de apreciat, din ce în ce mai puțin întâlnit pe stadioanele noastre. Din păcate, aceste mijloace de informare sunt neluate în seamă de către multe echipe care au alte prejudecăți în această direcție, invocând diverse motive. Așadar, iată că acolo unde există respect și dragoste pentru fotbal se poate. Este un pas înainte în relația public - conducere - jucători care din păcate în alte părți lasă mult de dorit.


Postări populare de pe acest blog

Un joc cu două reprize diametral opuse

La Valea Cãlugãreascã se anunțã un meci echilibrat