Dorel Popa cere trei puncte!
Privită în perspectiva jocurilor care vor urma, partida de la Vărbilău poate fi socotită una de gradul zero, cele trei puncte asigurând în mare măsură dreptul de a supraviețui pe prima scenă fotbalistică a județului. În acest sens, gazdele au sunat o mobilizare generală, iubitorii de fotbal din Vărbilău fiind invitați să-și susțină favoriții în această confruntare dificilă. Pentru acest meci, Dorel Popa, antrenorul gazdelor speră ca la ora jocului să aibă tot lotul valid iar publicul din tribună să fie cel de 12 - lea jucător al echipei sale.
”Pentru noi jocul de duminică este extrem de
important. Singurul gând este victoria. Sper să nu avem probleme de efectiv și
aștept o dăruire la cote maxime din partea jucătorilor noștri. Avem nevoie de
sprijinul tuturor iubitorilor de fotbal din Vărbilău mai mult ca niciodată și
pe această cale îi invit să fie prezenți în număr cât mai mare la acest joc”, a declarat Mihai Preda (foto), președintele clubului
gazdă.
Liniile de clasament ale celor două competitoare
la ora actuală se prezintă astfel:
13. CSL Vărbilău
19 5 1 13 23 - 42 16p
15. AFC
Brebu
19 3 2 14 20 - 62 11p
Totul pentru spectatori
Ca de fiecare dată, organizatori care se așteaptă la o mare afluență de
public au pregătit și un interesant program de meci (foto-sus) care va putea fi
lecturat la stadion. Confruntarea dintre cele două competitoare se va desfășura
pe stadionul din Vărbilău, duminică dimineață, începând cu ora 11.00.
Tot în această rundă se vor mai disputa următoarele partide: Progresul
Drãgãneşti - CS Tineretul Gura Vitioarei; CSO Boldești - ACS Gherghița; ACS
Cornu - CS Aricești Nedelea; CS Câmpina - CSO Comarnic; CS Valea Călugărească -
CS Bucov; Avântul Măneciu - CS Brazi; CS Mănești - ACS Petrosport Ploiești;


