Un pas important pentru CSL Vãrbilãu. Trei puncte preţioase pentru jucãtorii gazdã
► CSL Vãrbilãu: Bădulescu -
Moise (cpt), Pripu, Dragomir, Stanciu, Zamfir, Butuza, Neacșu, Pruteanu, V.
Dan, Luncă. Pe parcursul partidei au intrat: Păun, Opriș, A. Cercel și M.
Alexandru.
Antrenor: Dorel Popa
Așteptat cu mare interes, duelul dinre CSL Vărbilău - AFC Brebu s-a
consumat duminică dimineață pe stadionul primei formații. În fața unui numeros
public, avid de fotbal, care în permanenţă și-a susținut favoriții, gazdele
s-au impus cu un sec 3-1. După o scurtă perioadă de studiu, gazdele au apăsat
pedala de accelerație și presiunea la poarta brebenă s-a accentuat, Pruteanu și
Luncă amenințând periculos poarta adversă. Inevitabilul s-a produs în minutul
27, atunci când ”centralul” Vali Dumitru a sancționat cu penalty un fault
asupra lui Pruteanu. Cu multă siguranță, execuția lui Neacșu a aruncat în aer
stadionul din Vărbilău, modificând pentru prima oară tabela. Chiar dacă
oaspeții au avut o mică tresărire în această primă repriză, scorul putea fi
majorat dacă mingea trimisă de același Neacșu nu întâlnea bara laterală sau
Pruteanu nu ar fi irosit o bună oportunitate de a înscrie. După odihnă, cu două
schimbări inspirate în tabăra gazdelor, Opriș și Cercel, brebenii au depus
armele în minutul 59, atunci când o minge care a curs pe traseul Pruteanu -
Opriș i-a dat posibilitate ultimului să marcheze de la 18 metri lateral stânga.
Patru minute mai târziu, Cercel a închis tabela cu un șut pe sub portarul
oaspeților, aceștia reușind totuși golul de onoare în ultimele secvențe ale
partidei. Așadar o victorie importantă care aduce mai multă liniște și
încredere în tabăra gazdelor, în perspectiva următoarelor jocuri dificile care
se profilează la orizont. Următorul meci al jucătorilor din Vărbilău, care se
anunță foarte important pentru aceștia, va fi cel de la Nedelea, acolo unde se vor
afla față în față cu localnicii de la CS Aricești.
La finalul acestei confruntări, bucuros de
rezultat, Dorel Popa (foto), antrenorul echipei din Vărbilău a declarat: ”Felicit
pe băieți pentru atitudine și implicit pentru acest rezultat care are darul să
aducă și mai multă încredere în tabăra noastră. De asemenea vreau să mulțumesc
iubitorilor de fotbal din Vărbilău care tot timpul au fost lângă noi prin
încurajări și sper că le-am oferit un rezultat pe măsură. Una peste alta a fost
o victorie meritată care ne-a îndepărtat puțin de zona minată a clasamentului,
suntem la 4 puncte de CS Brazi și 8 puncte față de adversarii noștri de astăzi.
În continuare, avem nevoie de puncte și fiecare meci trebuie să-l tratăm cu
toată seriozitatea”

